Cu siguranță drumul spre Cer nu seamănă deloc cu poteca aurită pe care trebuia s-o urmărească Dorothea ca să ajungă la Vrăjitorul din Oz.

Viața are incertitudinile și certitudinile ei. Însă incertitudinile sunt cele care domină. Ce ne facem atunci când ne vedem clar înconjurați de nesiguranță și necunoscute? Să fim realiști, poți păți orice în viață. Poți afla că ești bolnav de o boală care te va răpune în scurt timp, poți traversa strada și să nu mai ajungi pe trotuarul spre care te-ai pornit (chiar dacă poteca ta aurie era trecerea de pietoni), și poți fi concediat fără motiv. Se întâmplă. În viață se întâmplă lucruri pe care nu le putem controla, dragii mei.

Ce este de făcut?

Ei bine, putem să ne agățăm inima de Cel care este în control, de cel care este la „butoane”. Știi cum adorm eu seara cel mai liniștit? Crezând în Dumnezeu ca un Dumnezeu suveran – adică un Dumnezeu care a planificat și a știut tot din totdeauna. O să mor astăzi? Foarte bine, Dumnezeu, care este suveran pe pământ și sus în ceruri a vrut să se întâmple așa. Să-ți spun: niciodată nu mă rog: Doamne, vreau să faci așa și așa în viața mea sau să mi se întâmple chestia aia. Nu. Spune mai degrabă așa: Doamne, tu știi că eu așa vrea să fie lucrurile, dar mă rog să se facă voia Ta și nu voia mea.

Asta am învățat-o de la Hristos, pe când se ruga în Ghetsimani, știind că avea să moară. Și cred că este corect să facem așa și noi.

Ei bine, vorbeam de incertitudini. Atunci când te lași complet în brațele Domnului, fără să-ți mai faci griji de ziua de mâine (în sensul acela obsesiv, dar nu înseamnă că nu te mai îngrijești de ce vei mânca a doua zi – este biblic să avem o perspectivă) vei observa că vei fi găsit siguranța pe care cei mai mulți o caută. Pur și simplu înțelege că nu poți controla viața și nici evenimentele din ea. Kennedy a fost poate cel mai bine păzit om de pe pământ la momentul când a fost împușcat și asta nu l-a ferit de moarte – totul s-a petrecut într-o clipă, pe neașteptate.

În nesiguranță, te poți agăța de poate singura siguranță care există: credința ta în Isus Hristos, în moartea și în învierea Lui, care ți-a adus curățirea păcatelor și putere de transformarea în viața ta, în așa fel încât să trăiești după voia Lui, te va mântui și vei ajunge să-L vezi pe Dumnezeu. Asta e sigur. Restul e totul o ceață și-un fum.

Ai pățit-o și tu. Ai ajuns la un moment dat să crezi că oricât te-ai strădui să citești Scriptura, e degeaba – oricum nu-ți va rămâne mare lucru în cap. Și poate ai avut dreptate, poate nu.

Să-ți zic o mică parabolă.

Un tânăr avea aceeași dilemă ca și tine: i se părea că degebea citește Scriptura pentru că el este prea prost de cap și memoria îi este prea slabă pentru a reține ceva. Un înțelept l-a rugat într-o zi să ia o strecurătoare și să încerce s-o umple la robinet. Ideea i se părea absurdă tânărului, dar a făcut-o. Bineînțeles că apa se scurgea prin sită, nimic nu rămânea acolo, nici măcar jumătate de centimetru, darămite să se și umple. După un scurt timp, se duce victorios la înțelept să-i arate că strecurătoarea nu s-a umplut.

Atunci înțeleptul i-a spus: – Tot așa este și cu cititul Scripturii. Cuvântul Domnului este apa, iar mintea ta ca strecurătoarea. Chiar dacă nu poate reține mare lucru, cel puțin va fi mai curată.

Ei bine, dragilor, acum nu zic că există creiere care să rețină informația exact cum o strecurătoare ține apa. Nu. Departe de mine acest gând! Dar fiind o parabolă, aceasta are și o tâlcuire – care, dacă e să mă întrebi pe mine, nu e prea greu de „dezlegat”.

De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Fapte 24:16)

Există o lege dură: atunci când suntem răniți de cineva, nu ne revenim niciodată până nu iertăm. (Alan Paton, în cartea Why Forgive)

Iertarea a fost inventată de Dumnezeu. Aceasta este ca un balsam care ne curăță și parfumează sufletele, care dizolvă pietrele ce atârnă greu în inimile noastre. Puține lucruri eliberează sufletul omului așa cum o face iertarea – fie că ești tu cel care iartă, fie că tu ești cel iertat.

Există multe povești și exemple de iertare ajunse deja celebre în istorie. Pot să mă gândesc acum la Apartheid sau la o mamă care și-a pierdut fiul într-un război. Sufletele noastre au fost create să aibă nevoie de iertare – fie că o primesc fie că o dăruiesc.

Două părți pierdute sau două părți câștigate

Răzbunarea nu a fost niciodată o alternativă care să facă bine sau să elibereze. Prin răzbunare, ambele părți sunt pierdute. Prin iertare, ambele părți sunt câștigate. Tot timpul trebuie să fim în stare să găsim, ceea ce Seamus Heaney numește într-o poezie de-a sa, „the far side of revenge”. Iertarea este o ușă spre eliberare care este îngustă și greu de găsit, dar nu imposibil. În plus, suntem datori lui Dumnezeu să găsim acea ușă a iertării, cu ajutorul Lui deoarece El a fost cel care a făcut tot ceea ce trebuia pentru ca și noi să primim iertare: și-a dat Fiul Său în mâinile noastre, ca să-L omorâm. Și El ne-a iertat.

Hope for a great sea-change
on the far side of revenge.
Believe that a further shore
is reachable from here.
Believe in miracles
and cures and healing wells.
S e am u s H e a n e y

Pentru cei interesați, pun la dispoziție pentru descărcare cartea Why Forgive de Alan Paton (descarcă aici | format .PDF | limba engleză). Cartea a fost făcută gratuită pe internet de către autor.

Păzește-ți inima mai mult ca orice… (Proverbe 4:23)

Inima ta poate fi invidioasă, amăgitoare, rea, necredincioasă, îndreptată spre rău, tăiată, tremurând, leșinată, muiată (descurajată), rece, împietrită, împovărată, netăiată împrejur, pătimașă, mândră, tulburată, fricoasă, slabă, îngrozită, abătută, încremenită, lacomă.

Dar poate fi și curajoasă, curată, devotată, îmbărbătată, milioasă, smerită, statornică, deschisă, răbdătoare, înțeleaptă, plină de laude, stropită și curățită, întărită, sfințită, liniștită, mulțumită, mângâiată, înviorată, credincioasă și plină de dragoste.

Inima ocupă un loc central în Sfânta Scriptură. La fel ocupă un loc central și în corpurile noastre de carne. Puține subiecte sunt mai des abordate decât subiectul inimii omului. Oare de ce? Din cauza importanței pe care o are pentru Dumnezeu. De ce versetele „Să iubești pe Domnul cu toată inima ta, cu tot sufletul tău…” încep de fiecare dată cu „inima” ? La ce privește Dumnezeu, dacă nu privește la fața omului? …

Îți doresc să răsără luceafărul de dimineaţă în inima ta. (2 Petru 1:19)

Te afli aici – Cam asta scrie pe majoritatea hărților din centre comerciale, universități sau obiective turistice, parcuri. Poți citi asta pe harta și în felul acesta ești ajutat să te orientezi mult mai ușor.

Tu unde te afli?

Este important să știi unde te afli.

Mă gândeam recent la acest lucru. Unde mă aflu eu? Sunt aici, în pat, meditând. Dar nu, nu asta vreau să știu. De fapt, vreau să aflu unde mă aflu eu în toată această poveste numită generic… viață. Unde mă aflu în raport cu cei pe care-i iubesc și cu cei care-i plac mai puțin. Unde mă aflu în raport cu Dumnezeu?

De ce ar trebui ca eu (și tu) să știi unde te afli? Pentru a ști încotro te vei îndrepta și ce trebuie să faci pentru a ajunge într-acolo.

Tu te afli aici. Te zbați cu adicțiile tale și viața fuge pe lângă tine așa cum fuge vântul printre frunze: nicăieri. Te simți ca și cum ai fi întârziat 30 de minute la un film și nu ai prins începutul. Nu știi ce se petrece cu tine, nu mai înțelegi nimic, nu ai idee de ce faci ceea ce faci și nici dacă are vreun rost și sens. Dar cel mai important este să știi unde te afli. Dacă treci prin toate acestea și nici măcar nu știi că ești acolo, atunci te invit cu dragoste să îți pui timp deoparte ca să afli unde ești acum și să citești mai departe.

Continuă să citești…